SCURT ISTORIC

      Despre Vrani se pomeneşte pentru prima dată într-un document ce datează din anul 1402 şi face referire la Minai de Vrani, unul dintre Castelanii Sebeşului. În anul 1464 se menţionează într-un document că regele Matia donează pentru bărbăţie şi credinţă, lui loan Ceorge, Mihai şi Ceorge de Vrani, satele: Verbblcz. Marinkolcz, Lugoth (de mult dispărute şi cărora nu li se cunoaşte aşezarea în teren), Jitin, Ciuchici şi Ciclova Montană, cu menţiunea ,.că şi strămoşii le aveau".
      Reconstituind topografic domeniul de Vrani şi adăugând afirmaţia ,,că şi strămoşii le aveau", intorcandu-ne în istorie la anul 1277, de când datează primele înscrisuri cu numele lui Tima (Toma) cneaz al cnezatului Valah de Valea, se poate afirma fără nici o îndoială că cnezatul de Valea este unul şi acelaşi cu domeniul de Vrani, acestea suprapunându-se şi făcând o punte peste ani.
      Despre poziţionarea localităţii Valea, istoricii au păreri împărţite. După unii, aceasta ar fi fost poziţionată dincolo de Caras, în faţa localităţii Vărădia de acum, alţii o plasează aproape de poziţia actuală a Vraniului de astăzi, în timp ce alţii susţin că a fost o aşezare întinsă pe malul Carasului începând de la pârâul Ciclova (Boruga) şi până în apropierea localităţii Ticvaniul Mare. De aici se poate deduce că Valea se compunea din mici grupări pe familii, formate din pâlcuri de câteva case, care lucrau porţiuni din lunca fertilă a Carasului, dar care ţineau de casa cneazului de Valea. Întrebarea care se impune este unde locuia acest cneaz, căci fără îndoială era punctul în jurul căruia erau aşezate aceste case. Nici o referire istorică nu precizează, dar dacă luăm în calcul concluziile ce le trage preotul Traian Constantin şi anume că vorbindu-se de o biserică din piatră şi lemn, care s-ar fi aflat în acelaş perimetru cu cea de astăzi, ştim că o biserică nu putea fi construită departe de locuinţa conducătorului urbei. Prin urmare şi centrul administrativ al localităţii Valea coincide aproximativ cu poziţia Vraniului de astăzi.
      Revenind deci la localitatea Vrani. istoricul Pesty Frigyes aminteşte în scrierile sale că în Nota Marsigliană este înscrisă cu numele de Franyova, în recensământul din 1690- 1700 se scrie sub numele de Vranya, iar în harta din 1723 se numeşte Vranyova. Acelaşi istoric scrie şi despre documentul turcesc numit,, Bujuruldu", eliberat de paşa Mehmet Memich spre a servi drept act de protecţie împotriva eventualelor atrocităţi din partea trupelor otomane care urmau să treacă pe aceste meleaguri în 1788. Acest an a fost consemnat drept anul când Imperiul Austro-Ungar a fost în război cu turcii. O mare valoare a avut acest înscris în limba turcă, fiindcă spre deosebire de celelalte sate din zonă începând cu Potocul, Racăjdia. Ciuchici. Vrăniuţ, lertof şi până la Vărădia, unde ostaşii turci au jefuit şi incendiat case, au răpit bărbaţi şi femei, Vraniul a fost ocolit. De ce? Pentru ospitalitatea şi isteţimiea de care au dat dovadă oamenii din Vrani, care au întâmpinat avangarda oştirii otomane şi le-au oferit acestora hrană, apă şi cai. Acest gest s-a dovedit a le fi de mare folos, căci altfel oricum turcii şi-ar fi luat singuri prada, nenorocirile produse localnicilor fiind de necalculat. Şi încă ceva au câştigat atunci înaintaşii noştri şi anume: Podul de Piatră, o construcţie deosebită, cu boltă construită din piatră şi var nestins, admirată de mulți.
      Referindu-ne la acel “Bujuruldu" scris pe pergament şi care se găseşte astăzi spre păstrare la muzeul din Zagreb, în care denumirea localităţii este Vranik, trebuie să menţionăm că avocatul I. Micu Roşu, originar din Vrani, pe cheltuiala lui a tipărit o copie pe hârtie velină, cu un bogat chenar decorativ. Acest document a fost pus într-o ramă îngrijit lucrată şi multă vreme a stat la loc de cinste în sala de şedinţe a primăriei, apoi notarul Gheorghe leremia, apreciindu-i valoarea, l-a pus în biroul notarial. Din păcate ,,apostolii" comunismului n-au apreciat valorile istorice şi astfel, cu toate că s-a încercat camuflarea prin lipirea tabloului lui Mihai Viteazul peste el, totuşi s-a pierdut fără urmă.
      Revenind la vatra satului actual, trebuie arătat că până la sfârşitul secolului al XVlll-lea, au existat fie grupuri de câteva case aşezate pe grade de rudenie, fie individuale, clădite unde îşi aveau parcela de pământ. Odată cu marea sistematizare a teritoriului bănăţean dintre anii 1783 -1796, administraţia austriacă a obligat locuitorii satelor şă-şi comaseze gospodăriile, primind fiecare parcele de teren limitate, măsurate şi calculate după numărul gospodăriilor şi al persoanelor care formează viitoarea unitate administrativă (localitatea). Sintetizând fragmente din Documentul de Sistematizare emis de Congregaţia Judeţului Caras (Consiliul Judeţean) la 3 octombrie 1783, iată ce se urmărea prin această sistematizare: ,,Locuitorii să fie introduşi în Sesia Fondurilor intravilane, iar această operaţiune să se facă cu intervenirea inginerului de stat" în ceea ce priveşte sistematizarea caselor,,interesul public pretinde ca autorităţile să dispună aşezarea şi alinierea ordonată a caselor". La data emiterii documentului,  casele erau împrăştiate până la 3000 m depărtare una de alta (valabil pentru intreg judeţul, nu neapărat la Vrani). Jafurile pot fi înfrânate, prin gruparea locuitorilor. Acolo unde se constată că pe un teritoriu oarecare este un număr mai mare de locuitori decât suprafaţa destinată localităţii, surplusul de familii trebuia transferat în alte locuri care dispun de spaţiu liber. Comisia Regală Locotenenţială a ordonat Congregaţiei Judeţene Caras să înregistreze locuitorii care nu au sesii de pământ şi să se întocmească un tabel cu datele necesare lucrărilor de sistematizare, apoi să se întocmească un “proiect". Interesant că acest proiect a fost redactat în limba latină şi cuprinde 9 răspunsuri la întrebările puse astfel:
    1. Plasa?- Oraviţa;
    2. Numărul curent? -176;
    3. Numele localităţii? - Vrani;
    4. Deja sistematizat? -Nu;
    5. Se sistematizează pe acelaş loc? - Da;
    6. Din locul de acum să fie transferat? - Nu;
    7. Să se împreuneze cu alte localităţi? - Nu;
    8. Numaidecât să fie sistematizat? - Da;
    9. Explicarea motivelor sistematizării proiectate – „Fiindcă s-au repartizat locuri de case şi fiindcă unii locuitori sunt înclinaţi spre furturi, din aceste motive se cere grabnica sis­tematizare".
Plaţurile gospodăriilor s-au defalcat din fondul intravilan, iar dotaţia (suprafaţă cât se putea lucra de membrii unei familii) cu terenuri agricole s-a făcut din moşia feudală şi s-a numit sesie. Sesiile se împarteau în 3 categorii de mărime:
    1. Cu pământ de 19 şi care au: arabil - 12 lanţe, fâneţe - 4 lanţe. păşune - 2 lanţe, intravilan -1 lanţ;
    2. Cu pământ de 11 şi care au: arabil - 6 lanţe, fâneţe - 3 lanţe, păşune -1 lanţ, intravilan -1 lanţ;
    3. Cu pământ de 7 şi care au: arabil - 5 lanţe, fâneţe -1 lanţ, intravilan 1 - lanţ. Fiecărei gospodării i-a fost atribuită suprafaţa de plaţ întreg, adică 1600 stânjeni pătraţi. (1 stânjen având 1, 94 m).